Cred...

Dacă aş şti că timpul se poate opri
Mi-as dori să fii lângă mine,
Deşi... nu ştiu cine eşti.
Nu mai cred în minuni...
Nici în vise măcar,
Pentru că, atunci când visam,
Ele erau minunate
Iar tu erai o parte din ele.
Nu mai cred în speranţe...
Nici în noi nu mai cred
Pentru că, atunci când te iubeam,
Tu ai plecat
Şi tu erai o parte din noi.
Nu mai cred în iubire...
Nu mai cred nici în lacrimi
Pentru că, atunci când plângeam,
Eram fericită
Şi tu erai fericirea mea.
Acum nu mai ştiu cine eşti
Dar mi-as dori să fii lângă mine
Deşi ştiu că timpul nu se poate opri.

Când?

Când s-a oprit? Nu-mi amintesc...
Doar am simţit că nu mai trece
Şi ţi-am simţit privirea rece
Când îţi spuneam că te iubesc...


Şi ca pe-o filă dintr-o carte
Azi recitesc, a mia oară,
Din fascinanta mea povestioară
Cea mai desăvîrşită parte.

Azi retrăiesc, vrăjită parcă
Visul prin care ne-am plimbat,
În care timpul ne-a uitat
Şi nu mai vrea să se întoarcă.


Dar cand a început? Nu ştiu...
Doar o privire-a fost de-ajuns
Iar tu în suflet mi-ai pătruns
Cand eu credeam că e pustiu...

Amalgam

Îţi simt parfumul imprimat în pielea mea
Şi atingerea ta peste buzele mele,
Îţi simt privirea ce-ncet le cuprinde
Şi buzele tale născute din ele…

Amalgam de nesaţ, dorinţe şi patimi
Din sărutul suav ca o ploaie de stele
Între cer şi pământ hoinăresc indecisă:
M-aş opri dar nu ştiu la care din ele…

Amintiri

Doar un scenariu de poveste
Şi visele mi-au mai rămas,
Iar amintirile cu tine
Nu ştiu acum cui să le las:

Mi-e teamă să le port cu mine,
Deşi nici nu te mai găsesc…
Te port mereu în gândul meu
Ca să nu uit că te iubesc;

Le-as fi păstrat o veşnicie
Dacă tu nu ai fi plecat ;
Ţi le-as fi dat pe toate ţie
Să plâng dacă m-ai fi lăsat…

Dar azi nu ştiu să te mai caut,
Mai plânge doar inima mea
Iar amintirile… mi-e teamă
Că le-as putea uita cândva....

De dor

Încă mai plâng. Mai curg doar lacrimi
Pe-obrazul ce l-ai sărutat,
Iar eu mă sting încet, de dor,
Sperând că tu nu m-ai uitat.

Nu înţeleg de ce din stele
Se naşte-un nor şi ploaia cade
Din lacrimi rătăcind de dor
Printre fantasme reci şi fade ?

Mi-e greu să cred că trece timpul
Şi ia cu el durerea mea;
Nu ştiu să caut fără tine
Surâsul ce mă mângâia…

Şi totuşi… eşti aici, cu mine,
În lacrimi care cad uşor,
Eşti în speranţele de care
Acum îmi e şi mie dor…

Acelaşi drum

Nu recunosc nimic în jurul meu;
De fapt nu văd nimic – e noapte –
Cred că pe-acelaşi drum am mers mereu
- Azi nu se mai aud nici şoapte –

...Urmez inertă nişte trecători
Fără să ştiu încotro se îndreaptă;
Pe-acelaşi drum am mers de mii de ori
Dar chipul tău azi nu mă mai aşteaptă,

E haos şi pustiul neschimbat
Rămâne indolent în urma mea;
Nici nu mai ştiu măcar dac-am visat
Sau pe acelaşi drum am mers cândva.

Cu paşii grei şi mâinile misele,
Cu ochii umezi şi privirea resemnată
Vad vise undeva şi-alerg spre ele:
Pe-acelaşi drum parc-am mai mers o dată...

Ploaie

Te privesc. Tu răsari într-o ploaie de stele,
Te ridici, străluceşti şi cobori printre ele ;
Pe-o rază de lună mi-aluneci în gând
Ca şi cum numai tu ai fi pe pământ.
Te aud. Tu-mi şopteşti un ropot de ploaie
Şi stelele curg din ceruri şiroaie ;
Doar tu mai rămâi pe bolta pustie
De parcă-mi oferi surâsul tău mie.
Te simt. Privirea senină în raze de lună
Arde un strop de iubire păgână
Singuri noi rătăcim printre frunzele ude
Cu paşi infiniţi, cu privirile crude…