Autoportret

Privesc
Cu ochii pierduţi
Către pereţii reci şi goi
Dar văd, de fapt dincolo de ei,
O imagine la fel de pierdută
Ca şi a mea,
De parcă, în locul lor, ar fi o oglindă:
Acelaşi păr lung, poate doar puţin mai dezordonat,
Aceleaşi buze însetate
De flacăra ce le mistuie
Din ce în ce mai puternică,
Aceiaşi ochi
Trişti,
Cuprinşi de valul singurătăţii,
Aşezate într-o încăpere, fără ziduri,
Fără margini,
Fără început şi sfârşit,
Într-o ordine firească,
Reprodusă, parcă, după un tablou:
Un autoportret uitat undeva
Printre amintiri.