Ca ne-am iubit si-o stie lumea toata, e adevarat, dar cat ne vom iubi nici noi nu stim, nici lumea nu va sti
si nu va sti-o, poate, niciodata. Ne-am cunoscut intr-un amurg de primavara, orchestrata in violet, in alb, in roz si-n bleu si ne-am iubit intaia oara in parcul in care vechii razboinici si scriitori de marmura privesc cu ochii-ntrebatori catre oamenii pentru care ei s-au luptat si au scris poeme de dragoste. Si ne-am iubit. Iti mai aduci aminte?
Alunita, ah! Alunita ta, pe obrazul tau fin si catifelat, ca un peplum de mtase pe care eu l-am sarutat si-l mai sarut inca si-acum...
Si ne-am iubit cu-atata nebunie ca statuetele albe ne-au privit cu ochi gelosi ca noi doi ne-am indragostit.
Si azi noi doi inca ne mai iubim...
Îmi place să-ţi simt mângâierea privirii şi adierea lină a şoaptelor, Iubesc să te văd zâmbind şi să ştiu că zâmbeşti pentru mine, Ador să mă pierd în strălucirea ochilor tăi, ca să mă regăsesc apoi în dulceaţa buzelor, în urma paşilor şi în bătăile inimii tale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu