Se scurg încet, din cerul care plânge,
Pe geamuri, picăturile de ploaie;
Din ochii mei, pe mâna ce te strânge,
Curg lacrimi reci de-a vântului bătaie
Şi arde-n mine-un dor care mă doare –
O flacără ce lacrimi n-o vor stinge –
Şi curg întruna, parcă şi mai tare,
Şi mâna mea încă te mai atinge;
Şi îmi e frig de dorul tău ce arde
Dar ochii mei s-au stins de-o veşnicie:
O lacrimă se scurge, o mare o cuprinde
Şi amintirea ta e tot mai vie
Iar glasul tău se pierde-ncet în noapte
Şi-a ochilor mei ploaie răsună-n al meu gând:
Te văd venind dar tu eşti mai departe
Şi mai rămâne marea în ochii mei plângând…
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Sunt impresionat, si chiar imi este muzica pentru mine sa citesc asemenea cuvinte. Ma simt desfatat de gingasia ta, si imi cer scuze pentru tot raul ce ti l-am pricinuit , si datorita caruia esti atat de trista, nu mai vreau sa fii trista. Esti o bucurie pentru mine, si vreau sa iti fiu la fel, pentru ca meriti sa fii fericita.
Trimiteți un comentariu