De dorul fericirii

Mi-e tot mai greu să te-nţeleg
Şi îmi e greu să te privesc,
E greu să uit că te-am iubit
Şi tot mai greu să te iubesc

Căci tu te-ai dus, şi-ai luat cu tine
Ultimul strop de fericire,
Mi-ai luat şi inima din mine
Şi visul nostru de iubire,

Mi-ai luat ce-aveam mai scump pe lume-
Numai durere mi-ai lăsat
Iar timpul trece mult mai greu
Şi plânge de când ai plecat;

Plânge de dorul fericirii
Şi-n urma lui doar lacrimi lasă,
La fel cum şi tu ai lăsat
Doar suferinţă şi nu-ţi pasă!

Ecou

În ochii tăi, pierduţi în umbra nopţii,
Mă pierd arzând de nerăbdare
Să descopăr sub zâmbetul mirific
Buzele tale mistuite de flacăra
Dorinţei
Ce cuprinde un suflet dependent
De veşnicia iubirii,
Un trup supus plăcerii infinite
Şi gândurile stăpânite de emoţia nemărginită
A revederii;
În palmele tale citesc,
Ca într-o carte deschisă,
Metafore ce ascund
Un ecou încă neînţeles
Al trăirilor, al sentimentelor … al vieţii;
În inima ta regăsesc
Ecoul cuvintelor
Şoptite mie de buzele tale,
Senzaţia atingerii unei priviri,
… Dragostea condamnată la eternitatea
Viselor…