Iubire păgâna

Aş vrea să fiu pământul
Pe care-l calci în picioare
Şi vântul ce-adierea-şi
Şopteşte buzelor tale,
Un gând rătăcit ce răsare
Dintr-o rază sculptată de lună,
O noapte ce feeric se naşte
Din iubirea noastră păgâna;

Mi-e de-ajuns să cunosc infinitul
Mărginit subit de-o idee,
Să fiu un foc ce se-aprinde
Din ape - şi-i stins de-o scânteie,
Un nucleu de vis şi dorinţă,
Un ocean spumegând de iubire;
Mi-e de-ajuns să fiu doar o parte
Din visul de fericire.

Amintirea ta

Ascult în tăcere
Fiecare murmur al inimii
Ce mai bate încă
În pieptul tău,
Privesc tăcută
Rama unei fotografii
Ce până nu demult
Îti încadra chipul,
Visez în liniştea nopţii
Atingerea la care cândva
Tresăream
Şi simt durerea iubirii
Ce făcea ca soarele să răsară
Pe cerul meu în fiecare zi.
Şi dincolo de toate a rămas
Doar amintirea ta…

Altcineva

… Pentru că fiecare lacrimă pe care am vărsat-o era o picătură de iubire şi am vărsat atâtea lacrimi încât iubirea mea acum nu mai e: s-a pierdut în taina durerii ca râul în imensa întindere a mării în care se varsă, tot ce mi-a rămas acum e speranţa că într-o zi voi găsi pe cineva a cărui tandră mângâiere să poată şterge suferinţa care mi-a umplut acum sufletul.
… pentru că fiecare cuvânt pe care mi l-ai spus era ca o săgeată ce îmi rănea inima, fiecare sărut era ca un pumnal ce sfărma cu nepăsare un suflet prea rănit pentru a găsi puterea să se apere; sau mai bine zis: cu fiecare sărut, cu fiecare mângâiere mai simţeai încă o dată bucuria unei dureri.
… şi poate că, de fapt, doar asta eram pentru tine : nimic mai mult decât „Altcineva”.

Câte clipe?

Nu ştiu de ce mai cred în tine,
Nu ştiu de ce te mai aştept
Căci sunt atâtea clipe-n care
Ochii şi sufletul din piept

Au plâns de dorul fericirii
Şi pentru timpul ce-a trecut
Iar tu nu ştii să mă iubeşti
Şi niciodată n-ai ştiut

Şi mă întreb de-atâtea ori
Până când oare-am să mai plâng?
Şi câte lacrimi vor mai curge
Până în braţe-am să te strâng?

Câte-amintiri si câte vise
Vor fi în ochii tăi pierdute?
Şi câte clipe de iubire
Se vor mai stinge? Oare câte?

E frig…

E frig. Atât mai simt…
E frig în al tău suflet,
Îngheţ când te ating
Şi eşti departe, prea departe,
Abia mai pot să te aud
Şi nu-nţeleg ce spui:
Sunt doar cuvinte fără de-nţeles
Şi nici nu ştiu dacă mai spui ceva:
Eşti rece tu, e rece mâna mea
Şi îmi e frig…mi-e dor,
Mi-e teamă, mi-e sete de iubire
Şi nu mai ştiu de când
Tot îmi doresc să mor ;
Mi-e dor de fericire
Şi tu eşti prea departe,
Nu pot să te ating
Iar al meu suflet plânge
Şi-o lacrimă în mine
Îngheaţă… Şi mi-e frig.